POLUARE. Aerul este irespirabil în Ploiești! Primarul cere demisia ministrului Mediului

 

Primarul Ploieștiului acuză Ministerul Mediului că are nicio reacție în problema poluării din oraș, poluare care ar fi cauzată potrivit edilului de rafinăria Lukoil, scrie Realitateadeprahova.net



După ce aerul a devenit irespirabil în Ploiești, din cauza fumului gros și negru de la Lukoil, primarul Adrian Dobre a solicitat în cadrul unei conferințe de presă demisia ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, în cazul în care nu se iau măsuri și nu îi sancţioneză pe comisarii Gărzii de Mediu Prahova.

Dobre a susținut că ploieștenii din zona cartierului Mihai Bravu au reclamat ieri noapte că nu au putut respira din cauza mirosului insuportabil.

”Am sunat în primul rând la Garda de Mediu. Nu pot să vă reproduc întreaga discuție, pentru că este într-adevăr inacceptabil ce mi s-a transmis de către reprezentantul Gărzii de Mediu care era de permanență. Mi-a spus nonșalant că ei respectă legea, că vor face verificări a doua zi de dimineață și că oricum vor verifica pe măsurătorile de la stațiile existente în municipiul Ploiești. Dacă doamna Leocadia Gavrilescu are o astfel de atitudine prin subordonaţii săi din teritoriu, este foarte grav și ar trebui să își dea demisia. Dacă nu știe de această atitudine trebuie să îi demisioneze pe cei care, având obligația să verifice și să fie pavăză atunci când vorbim de calitatea aerului să aibă astfel de poziție”, a susținut primarul Adrian Dobre.

Edilul a solicitat să i se prezinte în scris toate datele legate de măsurătorile din această perioadă.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Cetatean
02 Apr 19:43
Daca mergi pe centura de est a Ploiestiului noaptea ,trebuie sa inchizi aerul ca mirosul este insuportabil,iar pentru cunoscatori apare mirosul de rotten eggs adica oua clocite care inseamna hidrogen sulfurat.
Nimeni pina acum nu a luat cu adevarat o masura care sa protejeze locuitorii invecinati combinatului.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?