Poliția de Frontieră a intensificat controalele la granița cu Ungaria

Poliția de Frontieră a intensificat controalele la granița cu Ungaria
Poliția de Frontieră a intensificat controalele la granița cu Ungaria

Poliția de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituții care au atribuții în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări amănunțite asupra persoanelor și mijloacelor de transport care tranzitează frontiera româno-ungară, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară, în conformitate cu prevederile legislației interne și internaționale, informează purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, comisar șef Daniel Iancu.