Podul Grant din Capitală intră în reparaţii capitale

Podul Grant
Podul Grant

Podul Grant din Capitală ar urma să intre în reparaţii, potrivit unui proiect al Municipalităţii, care prevede o investiţie de peste 52 de milioane de lei. Potrivit Primăriei, starea tehnică a podului este în prezent „nesatisfăcătoare”. Ultimele lucrări la Podul Grant au avut loc în anul 2006.



Podul Grant este una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură din Bucureşti şi face legătura, prin arterele Calea Crângaşi – Strada Turda, dintre nordul şi sud-vestul Capitalei, fiind o zonă extrem de tranzitată în fiecare zi.

Un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti prevede alocarea, din bugetul local, a unei finanţări de peste 52 de milioane de lei, pentru refacerea Podului Grant din Capitală, urmând ca lucrările să fie realizate sub coordonarea Administraţiei Străzilor.

„În conformitate cu expertiza tehnică emisă în anul 2016 pentru podul Grant, au rezultat o serie de neconformităţi, respectiv indicele de stare tehnică al podului principal, care este nesatisfăcătoare (...) Astfel, pentru a se asigura condiţiile minime de siguranţă a circulaţiei sunt necesare lucrări de reparaţii ale infrastructurii şi suprastructurii", se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre. De asemenea, durata lucrărilor va fi de 24 de luni.

Ultimele lucrări de reparaţii ale podului au avut loc între anii 2004- 2006, potrivit Mediafax.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?