Miliardarul american care a cumpărat o bancă în România a dat o nouă lovitură

 
Chris­to­pher Flowers
Chris­to­pher Flowers

Miliardarul american care a cumpărat Piraeus Bank România a reușit să atragă Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în acționariat, semnal extrem de bun pentru investitori și acționari.



Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat marţi preluarea unei participaţii de 19% la banca românească Piraeus Bank Romania, la două săptămâni după ce Piraeus Bank a finalizat procesul de vânzare a sucursalei Piraeus Bank România către fondul de investiţii J.C. Flowers & Co., informează un comunicat de presă al BERD.

Fondul de investiţii J.C. Flowers & Co. va deţine 76,1% din acţiunile Piraeus Bank Romania, BERD va controla 19%, iar restul de 4,9% din acţiuni va fi achiziţionat de conducerea băncii Piraeus Bank Romania, a precizat BERD.

'Noii acţionari vor furniza resursele financiare şi expertiza de restructurare necesară pentru a extinde operaţiunile şi cota de piaţă a băncii. Schimbarea proprietarilor va ajuta, de asemenea, la consolidarea sectorului financiar fragmentat din România', se arată în comunicatul BERD.

Denumirea fondului de investiţii JC Flowers vine după numele fondatorului, bancherul şi matematicianul Christo­pher Flowers.

El a devenit miliardar şi un nume cunoscut în finanţele mondiale după ce în anul 2000 a cumpărat o bancă japoneză controversată, Long Term Credit Bank, care trecuse în 1998 prin procesul de naţionalizare.

Un miliardar american a cumpărat o bancă din România. Anunț bombă de ultima oră

James Christopher Flowers este unul dintre miliardarii americani care au sărăcit în anii de criză. Potrivit Forbes, Flowers are o avere de 1,07 miliarde dolari și se află pe locul 1324 în topul celor mai bogați pământeni. Cu șapte ani în urmă, însă Flowers se afla pe poziția 321 în topul Forbes.

Flowers s-a născut în Californiam, Mayland, Massachusetts în 1957 și a absolvit cu magna cum laude celebra Harvard University cu o specializare în matematici aplicate.

James Flowers are reputația de investitor în active riscante și dificile. În pragul crizei financiare din 2008, miliardarul american a fost unul dintre primii care l-au avertizat pe șeful trezoreriei Henry Paulson cu privire la bula imensă care sta să se spargă. Ulterior, a consiliat Bank of America și Merrill Lynch în momentul fuziunii, contribuind la salvarea sistemului bancar american.

Cu toate astea, criza economică i-a lovit puternic propriul fond de investiții, acesta pierzând jumătate din valoare. În 2012, americanul s-a mutat la Londra și a decis să atace oportunitățile care apar Europa în sistemul bancar.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?