Pieţele financiare, în cădere liberă. Se aşteaptă un nou verdict pentru economia Italiei

 
Burse în picaj
Burse în picaj

Pieţele financiare au înregistrat pierderi masive, vineri, pe fondul unor rezultate sub aşteptări anunţate de Amazon şi Google. În cursul zilei de azi este aşteptat şi un verdict al agenţiei de rating Standard & Poor's pentru economia Italiei, după ce anterior aceasta ce a fost retrogradată de Moody's.



Bursa de la Milano a început ziua de tranzacţionare în scădere abruptă, potrivit Ansa.it. Astfel, indicele FTSE Mib a căzut cu 1,4%, pe fondul aşteptării investitorilor de revizuire a ratingului de ţară al Italiei.

Şi celelalte burse europene au început ziua de vineri cu o scădere puternică: indicele FTSE 100 a înregistrat o pierdere de aproape 1%, iar bursa germană a pierdut 1,1%, potrivit The Guardian. 

Pieţele bursiere asiatice au căzut la minimul a 20 de luni, la finele unei săptămâni agitate, temerile investitorilor fiind legate de tensiunile comerciale şi de analizele pesimiste privind evoluţia economică globală.

Pieţe europene au deschis în scădere

Într-un moment în care este implicată într-o dispută cu Bruxellesul pe tema bugetului său, Italia aşteaptă vineri verdictul agenţiei de evaluare financiară Standard &Poor's, care ar putea înrăutăţi perspectiva şi chiar ratingul de ţară al Italiei, aşa cum a făcut-o deja Moody's, informează AFP.

Principala îngrijorare a agenţiilor de rating şi a Bruxellesului este programul anti-austeritate demarat de noua coaliţie populistă formată din Liga (extrema dreapta) şi Mişcarea 5 stele (M5S, antisistem). Aceasta mizează pe un deficit bugetar de 2,4% din PIB în 2019, faţă de 0,8% din PIB cât preconiza precedentul Guvern. Prin acest derapaj bugetar coaliţia la putere vrea să îşi pună în practică promisiunile electorale (ieşire la pensie mai uşoară, un venit suplimentar pentru persoanele defavorizate) şi să dea un impuls creşterii economice, via o cerere solidă şi mai multe investiţii.

Însă Bruxellesul a respins marţi acest proiect de buget după ce Comisia Europeană a vorbit de un derapaj bugetar "fără precedent" şi a atras atenţia asupra riscului grav al nerespectării regulilor europene. Este pentru prima dată în istoria UE, când Comisia Europeană a respins proiectul de buget al unui stat membru al zonei euro, invocând criteriile europene privind deficitul şi datoria publică.

Îngrijorată de alegerile coaliţiei la putere la Roma, agenţia de evaluare Moody's a decis încă de vinerea trecută să retrogradeze, cu o treaptă, ratingul de ţară al Italiei până la un pas deasupra categoriei investiţiilor speculative (junk bonds). Anterior, Moody's plasa obiecţiunile italiene la nivelul Baa2 iar Standard &Poor's atribuie Italiei un rating BBB.

Analiştii au opinii împărţite cu privire la ceea ce va decide Standard &Poor's. În timp ce unii dintre ei, precum economistul şef de la banca italiană UniCredit, Erik Nielsen, cred că, cel mai probabil, Standard &Poor's va modifica perspectiva de la stabilă la negativă, dar va menţine ratingul la BBB, alţii precum Matthieu Groučs, de la Lazard Frčres Gestion, sunt de părere că Standard &Poor's va urma exemplul Moody's.

Cu toate acestea, analiştii sunt de acord că pieţele financiare au anticipat deja una sau alta din ipoteze.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?