Petrom a scos la vânzare terenuri, sedii, apartamente, garaje şi un ştrand

Petrom se concentrează doar pe businessul de energie

Cea mai mare companie din România, Petrom, şi-a făcut "divizie" de real estate - vinde mai multe sedii, apartamente, garaje şi un ştrand, scrie Ziarul Financiar.

Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze, a scos la vânzare aproape 70 de proprietăţi printre care se numără terenuri, aparta­mente, sedii, un ştrand, o bază spor­tivă şi un cămin de nefamilişti, scopul principal al acestei campanii care va include şi alte licitaţii fiind concentrarea pe operaţiunile specifice din domeniul său de activitate.

Programul de vânzare de active al Petrom se va derula în următorii doi ani şi presupune vânzarea câtorva sute de active. „La runda" din aprilie Petrom vinde 70 de proprietăţi cu o suprafaţă de 200.000 de metri pătraţi şi cu o valoare estimată de ZF între 8 şi 10 miloane de euro.

Anunţurile privind vânzările de active ale Petrom sunt listate pe site-ul companiei, acolo unde există o rubrică specială în acest scop, Petrom Imobiliare, şi un site, pe­tro­m­realestate.com, unde sunt organi­zate periodic licitaţii.

„Vor mai urma şi alte licitaţii. În total, vor fi scoase la vânzare circa 700 de active iar programul de vânzare se va derula în următorii doi ani de zile", au spus surse din piaţă. Mai multe pe zf.ro.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?