Petiţie online pentru modificarea legii recursului compensatoriu. Câte persoane au semnat?

 
Petiție online recurs compensatoriu
Petiție online recurs compensatoriu

O petiţie pentru modificarea legii recursului compensatoriu, „care a dus la eliberarea timpurie a circa 11.000 de deţinuţi”, a fost lansată, în mediul online, de deputatul PNL Florin Roman. Semnăturile şi comentariile vor fi trimise lui Dragnea şi Tăriceanu, susţine parlamentarul.



Deputatul PNL a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că PNL face demersuri pentru a depune la Parlament un proiect de lege care să interzică eliberarea „infractorilor violenţi” în baza legii regimului compensatoriu.

Până miercuri, ora 16:00, petiția a fost semnată de aproximativ 1500 de persoane.

În acest scop, deputatul albaiulian a iniţiat petiţia şi îi îndeamnă pe cetăţeni să o semneze şi să o distribuie.

”Dorim ca listele de semnături să susţină moţiunea simplă anunţată împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, principalul vinovat de faptul că România a ajuns un rai al infractorilor. Regimul compensatoriu a dus la eliberarea timpurie a circa 11.000 de deţinuţi. Dintre aceştia, aproximativ 700 s-au reîntors în penitenciare şi circa 200 au comis noi infracţiuni violente: crime, tentative de crimă, viol, tentativă de viol sau tâlharii. Imaginile acestor drame au produs un puternic impact emoţional în rândul opiniei publice. Semnăturile, dar şi comentariile dumneavoastră vor fi înaintate şi preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, Liviu Dragnea, respectiv Călin Popescu Tăriceanu, complici morali ai crimelor, violurilor şi tâlhăriilor care generează nesiguranţa pentru fiecare cetăţean român. Dorim, prin acest demers, ca vocea străzii să ajungă şi să se audă în Parlamentul României, locul în care majoritatea PSD-ALDE s-a baricadat cu singurul scop de a-şi scăpa liderii corupţi de puşcărie”, arată parlamentarul liberal.

Petiția poate fi semnată AICI

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut miercuri Guvernului o analiză urgentă şi soluţii legate de recursul compensatoriu, susţinând că nimeni nu trebuie să se teamă şi siguranţa cetăţeanului român nu este negociabilă.

În replică, PSD a transmis, miercuri pe Facebook, că preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea recursului compensatoriu fără a o contesta la Curtea Constituţională sau să o trimită la reexaminare în Parlament, precizând că „doar vinovaţii nu vor să fie căutaţi vinovaţii”.

Sursa: mediafax.ro

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Petitie online
16 Jan 16:27
Trebuie o petitie si pentru abrogarea legii care prevede aplicarea unei coroane pe capul acvilei de pe stema Romaniei.Stema trebuie sa fie sobra. Coroana e o adaugire penibila,de parca tara apartine unui bulibasa al tiganilor.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?