În Peștera de la Limanu se intră printr-o poartă metalică la poalele dealului, ea fiind străjuită de câteva pietre mari care par a avea chipuri umane, fapt care i-a făcut pe localnici să poreclească peștera cu numele de ,,La Icoane”, cuvântul icoană având în sensul său străvechi înțelesul de chip, sau imagine, fără simbolism creștin. Se pare că acești bolovani au fost sculptați, la un moment dat se distingeau clar trăsăturile umane, dar cum ei sunt răsturnați. Se crede că figurile datează din vremurile mitice ale dacilor.
La numai 200 de metri încă mai pot fi vizitate vechile altare ale preoților daci, precum și un om sculptat în calcar. După o mai mare înaintare drumurile se bifurcă de mai multe ori iar pământul poate chiar să se surpe. În urma unei astfel de surpări intrarea deja folosită a fost acoperită, iar una ascunsă, necunoscută, a fost dezvăluită.
Peștera are lungimea de 4 kilometri, și este formată de galerii care se întind pe sub sat. se povestește că ea a adăpostit pe daci și bunurile lor neprețuite în vremurile în care ei erau prigoniți de romani. Tot în acest loc au găsit adăpost și primii creștini.
Mai există figuri de călăreți, siluete care seamănă cu vestiții călăreți daci, mai există și desene, simboluri religioase creștine, cuvinte chirilice din perioada romano-bizantină, toate acestea fiind o dovadă a faptului că peștera de la Limanu a fost o veritabilă ascunzătoare în vremuri de restriște.
Ea a devenit, desigur, subiectul unor legende speciale. Se povestește din bătrâni că locul era străjuit de Zamolxis însuși, el păzea intrarea către tărâmul sacru al strămoșilor daci care trebuiau să se întoarcă.
Altă legendă povestește că de aici se aud vaiete îngrozitoare care vin din străfundurile pământului, cei care le aud fiind hipnotizați și pornesc să caute sursa acelui glas care este, se spune, cel al paznicul porții metalice care îi ademenește pe neinițiații ce blasfemiază locul sfânt al lui Zamolxis.
