A mers la pescuit, a simţit "trofeul" în undiţă. A tras tare, ŞOC! Prinsese monstrul din coşmaruri

Un american a mers la pescuit cu prietenii lui, iar acolo a avut parte de experienţa vieţii. A prins un peşte rar, care sperie oamenii numai când ne uităm la poza lui. Galeria Foto.



Acest peşte are dinţi umani, iar asta înfricoşează pe oricine. E drept, capturarea lui reprezintă o performanţă şi un adevărat trofeu. Această specie de peşte are şi un nume: SARGO.

Cum arată acest peşte care bagă frica în noi, în Galeria Foto.

Peştele Sargo este întâlnit în zona de est a Atlanticului si Mediterana este unul dintre cei mai populari pesti, pescuit intensiv pentru carnea sa foarte apreciata.  Candva era intalnita si in Marea Neagra, acum probabil numai intamplator mai putem da peste asemenea exemplare.

Este un peste omnivor ce-si cauta hrana in lungul tarmului, preferand zonele nisipoase de unde culege mici crustacee si nevertebrate in special in primele ore ale diminetii.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?