Percheziţii DNA în Bucureşti şi cinci judeţe

 

Percheziţii au loc marţi dimineaţă, în Bucureşti şi alte cinci judeţe, la sediile mai multor instituţii publice, dar şi la casele unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție, asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada  2011-2015, informează un comunicat de presă. 

În cursul zilei de 08 septembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 62 locații situate în municipiul București și alte 5 județe, dintre care 5 sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.




Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?