DNA, percheziții de amploare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și IPJ Botoșani

 

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează, joi, mai multe descinderi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

UPDATE: Procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au efectuat, joi dimineaţă, percheziţii în biroul prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Raluca Stăncescu, dar şi la locuinţa acesteia din municipiul Botoşani. 

Stăncescu a fost ridicată de procurori de la domiciliu şi, împreună cu aceştia, au mers la sediul Parchetului, pentru ca prim-procurorul să asiste la percheziţie. 

Potrivit oamenilor legii, perchezițiile vizează fapte de corupție comise în perioada 2015-2016. 

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de serviciu, contra libertății persoanei, contra înfăptuirii justiției, săvârșite în perioada 2015-2016", se arată într-un comunicat remis de DNA.

Astfel, în această cauză sunt efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate în municipiul Botoșani, din care 4 sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Surse judiciare susţin că percheziţiile au loc în biroul prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunal, dar şi în trei birouri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Procurorii anticorupţie urmează să ridice documente din cele două instituţii, dar şi mai multe persoane, pentru a fi duse la audieri. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?