Percheziții ale DGA într-un dosar de corupție în care sunt implicați 4 agenți de poliție

 

Ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Ialomița, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au efectuat 12 percheziții în cadrul unui dosar penal cu privire la comiterea de fapte de corupție de către 11 persoane, dintre care 4 sunt agenți de poliție.

Descinderile au fost efectuate la două sedii de poliție din județul Ialomița, domiciliile celor 4 agenți de poliție, precum și la domiciliile altor suspecți.

În fapt, s-a reținut că 3 agenți de poliţie din cadrul IPJ Ialomița au pretins sume de bani sau bunuri de la mai multe persoane pentru a-și exercita în mod defectuos atribuțiile de serviciu.

În acest sens, cei trei polițiști au înlesnit activitatea infracțională a șase persoane civile constând în infracțiuni de furt.

Totodată, unul dintre agenți, împreună cu o persoană civilă, și-a traficat influența pe lângă un alt agent de poliție, în sensul că cel din urmă a primit suma de 3.000 de lei cu titlu de mită de la administratorul unei societăți comerciale al cărui angajat a fost surprins în timp ce conducea un autotractor ce nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru a circula pe drumurile publice.

De asemenea, același agent de poliție care a primit mită, în calitate de polițist rutier, a pretins și primit bonuri de carburant de la un conducător auto care a tranzitat zona de competență, pentru a nu lua nicio măsură față de abaterile constatate.

Percheziţiile efectuate au fost realizate cu sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie aparat central, Serviciului Român de Informații (SRI) şi al lucrătorilor de jandarmi din cadrul I.J.J. Ialomiţa.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?