Paşte 2018. Când ajunge în România lumina sfântă de la Ierusalim

Paşte 2018. Când ajunge în România lumina sfântă de la Ierusalim
Paşte 2018. Când ajunge în România lumina sfântă de la Ierusalim

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă în România sâmbătă seara, cu un avion închiriat de Patriarhia Română, urmând a fi oferită credincioşilor la slujba de Înviere.



"Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 7 aprilie 2018, o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special, închiriat de Patriarhie", transmite Patriarhia Română.

Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00), de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.

"Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi celelalte eparhii ale Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegaţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti (salonul oficial) în seara zilei de 7 aprilie 2018, în jurul orei 18.30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim", potrivit Patriarhiei.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?