Partidul "câștigător" al migrației politice: Şi-a triplat numărul de parlamentari în trei ani

 

UNPR, condusă de vicepremierul Gabriel Oprea, este formaţiunea care a atras cei mai mulți senatori și deputați, în urma migrației politice, respectiv 55, asta după ce în urma alegerilor obținuse doar 15 mandate, 10 de deputaţi şi 5 de senatori. Majoritatea aleşilor care s-au alăturat formaţiunii, în ultimii trei ani, au venit de la PPDD, peste 20 la număr.

De altfel, duminică, UNPR a fuzionat prin absorbţie cu PPDD. Atât PNL, cât şi PDL, au pierdut parlamentari în favoarea UNPR, formaţiunea reuşind să atragă şi un număr semnificativ de independenţi, informează Mediafax.

La Camera Deputaţilor, după alegerile din 2012, grupul UNPR era format din zece deputaţi:

Laurenţiu Chirvăsuţă, Gheorghe Emacu, Marian Enache, Constantin Mazilu, Eugen Nicolicea, Dorin Petrea, Iulian Popescu, Ion Răducanu, Valeriu Steriu şi Ion Tăbugan. Alţi cinci deputaţi s-au alăturat grupului, dar între timp l-au părăsit. Este vorba despre Răzvan Tănase, care a trecut de la PPDD la UNPR, apoi a devenit independent, Florin Secară, care a trecut în primii trei ani de mandat prin PDL, PMP, UNPR şi mai apoi PNL, Răzvan Condurăţeanu, fost membru PPDD care a devenit deputat independent, precum şi Gheorghe Nețoiu şi Monica Iacob Ridzi, cărora le-a încetat mandatul în urma condamnărilor penale.

La Senat, grupul era format iniţial din cinci membri:

Gabriel Oprea, Şerban Mihăilescu, Ion Toma, Octavian Bumbu şi Damian Drăghici. Acesta din urmă a demisionat între timp din Parlament, devenind europarlamentar. Senatorul Mihai Neagu, o altă achiziţie a UNPR din grupul PPDD, a redevenit senator independent, după 10 luni în formaţiunea lui Gabriel Oprea. Alţi 11 aleşi s-au alăturat UNPR, grupul senatorial ajungând astfel la 15 membri.

Doi foști miniștri s-au alăturat UNPR: 

Printre aleşii care au trecut la UNPR, în ultimii trei ani, se numără şi Floriana Jipa, fostă senatoare PPDD. Ea este cea care l-a dat cu mir pe Dan Şova înaintea votului din plen pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive solicitate de procurori.

Un alt senator care s-a alăturat PPDD este Ciprian Rogojan, fost membru al formaţiei Sistem, intrat în politică prin intermediul PDL şi care a ajuns să fie cunoscut drept un apropiat al Elenei Udrea. După o perioadă în PDL, acesta a urmat-o pe fostul ministru în PMP, pentru ca în final să ajungă în formaţiunea condusă de Gabriel Oprea.

UNPR a reuşit să atragă şi doi foşti miniştri: Radu Stroe, fost vicepreşedinte PNL şi ministru de Interne, şi Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor în guvernarea PDL.

În plus, 14 dintre cei 40 de parlamentari, care s-au alăturat UNPR, au activat în cel puţin două alte grupuri înainte de a se afilia Uniunii.

UNPR este partidul care a avut cel mai mult de câştigat de pe urma migraţiei politice, în timp ce PPDD a suferit cel mai tare, ajungându-se în situaţia ca grupul să fie dizolvat. Probleme au avut, însă, şi cei din PNL, cărora le-au plecat 52 de parlamentari, în timp ce doar 16 s-au alăturat grupului. La aceştia se adaugă şi cei 56 de senatori şi deputaţi care au intrat în PNL ca urmare a fuziunii cu PDL.

Şi din PSD au plecat 26 de aleşi, în timp ce doar 11 s-au alăturat grupului, de la alegerile din 2012 şi până în prezent.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?