"Părintele talibanilor" a fost ucis

 
 Sami ul-Haq
Sami ul-Haq

Mollahul pakistanez Sami ul-Haq, cunoscut pentru legăturile sale cu talibanii afgani, a fost asasinat vineri de către persoane necunoscute, au indicat familia sa şi surse oficiale, relatează AFP.



Influentul mollah octogenar, care era supranumit ''părintele talibanilor'', locuia în oraşul Rawalpindi (centru). El conducea de mult timp şcoala coranică din Dar-ul-uloom Haqqania, în vestul Pakistanului, care îi primise anterior în rândurile sale pe fostul şef al talibanilor afgani, Mollahul Omar, şi pe fostul lider al reţelei Haqqani, Jalaluddin Haqqani.

''Atacatori necunoscuţi l-au ucis pe Maulama Sami ul Haq la domiciliul său'', a declarat Umar Jahangir, un înalt responsabil al guvernului pentru media de stat pakistaneze.

Moartea mollahului a fost confirmată la canalul GEO TV de către fiul său, Hamid Ul-Haq, potrivit căruia atacatorii au înjunghiat mai întâi victima, după care au deschis focul asupra sa. Partidul său a confirmat, de asemenea, moartea mollahului.

Sami ul-Haq făcea parte dintre negociatori la convorbirile de pace dintre mişcarea talibană pakistaneză (TTP) şi autorităţile pakistaneze în 2014, care au dus la un armistiţiu înainte de a eşua.

Starea de sănătate a mollahului se deteriorase în ultimii ani şi fusese supus recent unei intervenţii pe cord, potrivit Agerpres.

El a fost ales de două ori senator. Partidul său, JUI-S, este un aliat al formaţiunii Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI), a lui Imran Khan, în prezent la putere în ţară.

Asasinarea mollahului intervine în timp ce Pakistanul este de mai multe zile în parte paralizat din cauza manifestaţiilor islamiştilor radicali care protestează faţă de achitarea de către Curtea Supremă a creştinei Asia Bibi, condamnată la moarte în 2010 pentru blasfemie.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?