Parchetul spune că nu mai are bani de anchete. Rectificarea i-a lăsat fără fonduri

Informații bombă de la Parchetul General. Instituția care coordonează mai multe dosare importante, printre care Reprimarea violentă a manifestației din 10 August, Revoluția și Mineriada, se plânge că, prin rectificarea bugetară, a fost lăsată fără bani de anchete. 



Redăm, în continuare comunicatul Parchetului remis realitatea.net:

"Ca urmare a solicitărilor primite din partea reprezentanților mass-media, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitat să facă publice următoarele:

Potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 78/2018 a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018, creditele bugetare aprobate pentru Ministerul Public pentru anul 2018 la titlul de cheltuieli ”Bunuri și servicii” au fost diminuate cu suma de 10.000 mii lei, cu consecințe asupra activității unităților și structurilor de parchet, reducerea bugetară fiind distribuită proporțional între acestea.  

Întrucât o pondere importantă în această categorie de cheltuieli o au cele care vizează instrumentarea dosarelor penale (expertize judiciare, tehnice și contabile solicitate în dosare penale, traducerile impuse de rezolvarea dosarelor, inclusiv rechizitoriile în dosarele penale în care sunt implicaţi cetăţeni străini), ordonatorii secundari și terțiari de credite din cadrul Ministerului Public urmează să prioritizeze cheltuielile destinate activităților de urmărire penală, iar la prima rectificare bugetară să fie solicitate sumele necesare restabilirii echilibrului bugetar".

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Jan
26 Sep 23:10
... stati ca vine noua sefa si apar si banii dar si tintele de partid ! O sa anchetati din nou babe cu patrunjel la gura si o sa va umpleti de colegi noi cu facultatea facuta la seral ...
Răspunde
0 0
Nicolas
26 Sep 17:46
foarte interesant....asa se explica de ce anchetele lui Dragnea nu s-au finalizat....ce gasca de hoti si mafioti...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?