Paradoxul impozitului pe gospodărie: cel mai avantajos e să fii singur

Impozitul pe gospodărie

Conceptul de gospodărie îşi pierde sensul în noua lege a impozitării globale, în condiţiile în care salariaţii sunt descurajaţi să se asocieze în gospodării fiscale. Cea mai avantajată fiscal este gospodăria formată dintr-un singur membru.

Viitoarea filosofie fiscală a Guvernului, care îşi propune asocierea cetăţenilor în gospodării fiscale, are un mecanism prin care este descurajată tocmai asocierea contribuabililor în asemenea gospodării. Cea mai avantajată fiscal este gospodăria formată dintr-un singur membru.

Impozitul pe gospodărie va fi o afacere profitabilă pentru majoritatea salariaţilor care vor cădea sub incidenţa sa, ei urmând să plătească de două până la 10 ori mai puţin impozit decât plătesc în prezent, când se aplică o cotă unică de 16%.

Pe de altă parte, potrivit unor calcule sumare, conceptul de gospodărie îşi pierde sensul, în ideea că salariaţii sunt descurajaţi să se asocieze în gospodării fiscale.

Motivul pentru asta este că plafonul neimpozabil de care vor beneficia, în cazul în care reprezintă o gospodărie formată dintr-o singură persoană, va fi mult mai avantajos decât în cazul gospodăriilor cu mai mulţi membri.

Gospodăria nu este încurajată, scrie Adevarul.ro. Dacă analizăm plafonul neimpozabil pentru o gospodărie, vom observa că introducerea impozitului pe gospodărie contrazice exact principiul de gospodărie, deoarece salariaţii vor fi încurajaţi să îşi facă gospodării formate dintr-o singură persoană.

Raţionamentul este simplu: cu cât sunt mai multe persoane într-o gospodărie, deşi plafonul neimpozabil anual pare mai mare, de fapt pentru un individ acesta scade proporţional, arata sursa citata.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?