Până când trebuie purtat MĂRŢIŞORUL. În vechime, pe data de 1 martie, mărţişorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor - fete şi băieţi deopotrivă. Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric.
Până când trebuie purtat MĂRŢIŞORUL. Primele semne ale primăverii
Şnurul urma fie legat la mâna, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruinţă ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireşii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărţişorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc, fie era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele şi da-mi albeţele". Unele legende populare spun că mărţişorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.
În unele regiuni se spune că Mărțișorul trebuie purtat până la Florii, iar în unele zone ale României mărțișorul se poartă toată luna martie.
Până când trebuie purtat MĂRŢIŞORUL. Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o moneda de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărţişorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui.
Poetul George Coşbuc, într-un studiu dedicat mărţişorului afirmă: "scopul purtării lui este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu ţine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe că a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet. Ţăranii pun copiilor mărţişoare că să fie curaţi că argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă că să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească."
Cu banul de la şnur se cumpărau vin roşu, pâine şi cas proaspăt pentru că purtătorii simbolului de primăvară să aibă faţă albă precum caşul şi rumenă precum vinul roşul.
Despre istoricul mărţişorului, Tudor Arghezi afirmă în volumul "Cu bastonul prin Bucureşti": ".La început, atunci când va fi fost acest început, mărţişorul nu era mărţişor şi poate că nici nu se chema, dar fetele şi nevestele, care ţineau la nevinovăţia obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seama că vântul de primăvară le pătează pielea şi nu era nici un leac. Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând "farmece" şi făcând şi de dragoste, au învăţat fetele cu pistrui să-şi încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala şi centru ieşeau în martie cu firul la gât.
Vântul uşurel de martie, care împestriţă pleoapele, nasul şi bărbia, se numea mărţişor şi, că să fie luat răul în pripă, şnurul de mătase era pus la zintii de mart. Dacă mai spunem că firul era şi roşu, înţelegem că el ferea şi de vânt, dar şi de deochi."
Menţionăm că la geto-daci anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara şi iarnă. Mărţişorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie.
Astăzi, valoarea mărţişorului începe să fie dată doar de creaţia artistică. Se confecţionează din orice şi poate să semnifice orice, conform crestinortodox.ro
