Pagubele din Parcul Izvor, după concertul Madonnei, se ridică la un milion de lei

 
Foto: blogspot.com
Foto: blogspot.com
Lovitură dublă pentru Parcul Izvor! După ce a fost umplut de gunoaie în timpul concertului Madonnei, săptămâna viitoare parcul din centrul Bucureştiului trebuie să ţină piept Festivalului Berii. Organizaţiile pentru protecţia mediului dau alarma: zeci de copaci s-au ofilit deja, alţii au fost rupţi, iarbă nu mai există, iar pagubele se ridică la un milion de lei.

După concertul Madonnei din Parcul Izvor, au rămas felinare doborâte la pământ, copaci distruşi, iar gazon efectiv nu mai există. ONG-urile spun că pagubele se ridică la un milion de lei noi.

Potrivit lui Radu Popa, director ALPAB, imediat după concert s-a început salubrizarea zonei şi refacerea spaţiului verde.

Cu toate acestea, chinul parcului Izvor nu s-a terminat însă aici. Acum va fi Festivalul Berii, iar parcul va rămâne închis până pe 9 septembrie.


Organizarea celor două manifestări la o distanţă de timp atât de mică i-a alarmat pe reprezentanţii organizaţiilor de protecţie a mediului. Ei spun că vegetaţia din parc ar putea fi distrusă.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?