Pacientă în comă la spitalul CF2, după o transfuzie greşită!Unitatea de transfuzii, fără autorizație

 

O nouă eroare medicală revoltătoare zguduie, de această dată, Spitalul Clinic nr. 2 din Capitală. O pacientă bolnavă de cancer a intrat în comă, după o transfuzie greşită, informează Realitatea TV.

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Laurențiu Colintineanu, a declarat că unitatea de transfuzii din cadrul Spitalului Clinic CF2 din Capitală funcționează fără autorizație sanitară de funcționare, explicând că, în acest moment, starea pacientei căreia i s-a realizat o transfuzie greșită este de comă indusă, aceasta fiind transportată la Spitalul Universitar. 

"Ce am vrut să ne asigurăm este că Inspecția Sanitară are acces la toate documentele. Singurele informații care pot fi confirmate în momentul de față sunt următoarele: o reacție severă transfuzională cauzată de o eroare. În acest moment, starea pacientei este de comă indusă. A fost conștientă și din nou sedată pentru transport. Urmează ca doctorii de la Spitalul Universitar să preia pacienta.

A existat o perioadă de întârziere la furnizarea documentelor, dar s-a rezolvat între timp. La fel ca și la Spitalul de Arși, unitatea de transfuzii funcționează fără autorizația sanitară de funcționare. Asta nu înseamnă că este cauza erorii, toate indiciile duc, deocamdată, către o eroare umană. Inspecția este în continuare în curs. Am primit informația la Ministerul Sănătății din partea colegilor de serviciu ai pacientei. Operațiunea de transfuzie a fost efectuată în ziua de marți, iar rudele acesteia au aflat, potrivit soțului doamnei, ieri seară. În primă fază, pentru lipsa autorizației sanitare de funcționare, Ministerul Sănătății poate să aplice o amendă de 20.000 de lei, dar depinde mai departe ce se constată de către Inspecția Sanitară", a spus Colintineanu.

UPDATE: Cătălin Manea, soţul femeii care a intrat în comă după ce i s-a făcut o transfuzie greşită la Spitalul CF2 din Bucureşti, a declarat că medicii şi asistentele au încercat să ascundă totul. Mai mult, bărbatul susţine că cea care le-a atras atenţia asupra erorii a fost chiar soţia lui, atunci când a văzut punga cu sângele ce urma să-i fie transfuzat, înainte ca starea ei de sănătate să se agraveze.

Cătălin Manea a mai precizat că partenera sa de viaţă a fost stabilizată în cele din urmă de doi medici de la Spitalul Fundeni, dar că în prezent starea ei este critică. Bărbatul ia în considerarea transferarea soţiei lui la un alt spital, deşi acest lucru este riscant.

"Se pune problema de lipsă de încredere. Nu mai pot să o las aici, mai bine o las în stradă. Nu mă interesează instanţa, banii, nimic! Mă interesează doar ca aceste persoane să nu mai pună niciodată mâna pe vreun pacient", a declarat bărbatul.

Din păcate, acesta nu este un caz singular. Recent, o femeie în vârstă de 68 de ani a fi decedat la Spitalul de Arsuri din Bucureşti, în urma unei transfuzii de sânge provenit de la donatori dintr-o altă grupă.

Pacienta a fost internată în 13 iunie 2016, când i s-a făcut transfuzia. A doua zi a intrat în şoc posttransfuzional, decesul survenind după o săptămână. Cazul a fost prezentat Direcţiei de Sănătate Publică abia în 27 iunie 2016.

Ministerul Sănătăţii a demarat o anchetă în acest caz, iar Colegiul Medicilor s-a autosesizat în legătură cu o posibilă situaţie de mapraxis. Şi Avocatul Poporului s-au autosesizat, instituţia condusă de Victor Ciorbea realizând o anchetă cu privire la situaţia de la Spitalul de Arsuri din Bucureşti.

Pe de altă parte, Spitalul CF2 din Capitală s-a mai aflat în centrul unui scandal de proporţii. În urmă cu șase ani, două paciente au fost infectate cu germeni gram negativi în timpul unor intervenţii chirurgicale realizate în această unitate medicală. După operații starea lor s-a înrăutățit și au fost transferate la Secția Terapie Intensivă a Spitalului Universitar.

Amelia Antoniu (36 de ani) se internase la Spitalul CF 2 pentru cauterizarea unei răni pe colul uterin, o intervenție simplă, în urma căreia, în mod normal, ar fi trebuit să se externeze foarte repede.

Alice Preda venise pentru serclaj în 14 săptămâni de sarcină. În ziua următoare intervenției, femeia a început să piardă lichidul amniotic, ecografia evidențiind că inima fătului nu mai bate. Au urmat avortul, hemoragia și o operație prin care femeii i s-a scos uterul.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?