Pacienți proaspăt operați, plimbați pe holuri printre vizitatori

 

Pacienții operați la Spitalul Județean Brăila sunt plimbați din sala de operație pe holuri, printre vizitatori. De asemenea, ei folosesc și același lift pe care-l folosesc vizitatorii, iar Direcția de Sănătate Publică nu poate face un control, momentan, pentru că singurul inspector pe care îl are este bolnav.

Potrivit Mediafax, un vizitator a pozat, zilele trecute, mai mulţi pacienţi care erau transportaţi cu targa pe holurile şi cu lifturile spitalului.

Directorul unităţii medicale, Delia Râşnoveanu, a declaratcă a aflat din presă despre traseul bolnavilor.


”Sunt zile în care este foarte mare aglomeraţie, vin mulţi vizitatori. În mod normal aparţinătorii nu ar trebui să se afle pe holuri, există un program de vizite. După ce am văzut imaginile, am vorbit cu reprezentanţii firmei de pază, le-am cerut să restricţioneze accesul vizitatorilor. De asemenea, la lifturi vom lua măsuri, să se respecte regulile, când este transportat un pacient, în interior nu au ce căuta vizitatori”, a spus managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Delia Râşnoveanu.


Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?