OSIM, "sifonat" din interior

 

Conducerea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci va declanșa o verificare internă care să arate dacă o angajată a instituției are legături și cu cea mai importantă companie privată din România de înregistrat mărci.



Conducerea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci va declanșa o verificare internă care să arate dacă o angajată a instituției are legături și cu cea mai importantă companie privată din România de înregistrat mărci.

Violeta și Radu Bozocea controlează Weizmann Ariana & Partners SRL (WAP), dar au un secret bine ascuns până acum: o fostă asociată a Violetei Bozocea deține o funcție importantă și în Oficiu, scrie linx.crji.org

Cum OSIM înregistrează mărcile și brevetele în România, activitatea Weizmann Ariana & Partners SRL este dependentă de această instituție. Desigur, orice informație privilegiată din interior i-ar oferi un avantaj competitiv companiei care ar avea acces la aceasta. Iar conducerea OSIM tocmai asta verifică: există un conflict de interese în care s-ar afla fosta asociată a Violetei Bozocea când vine vorba de slujba sa actuală la Oficiu?

Bozocea și Hahue, asociate timp de cinci ani

În iulie 2004, Violeta Gina Bozocea și Mariana Hahue se asociau în firma Ariana SRL din Brașov. În aceeași lună, Violeta Gina Bozocea înființa și firma Ariana Agenție de Proprietate Industrială SRL, tot la Brașov. În 2010, această din urmă firmă (care anterior își schimbase numele în Ariana Agenție de Proprietate Intelectuală SRL) își modifică denumirea în Weizmann Ariana & Partners Agenție de Proprietate Intelectuală SRL. Apariția lui “Weizmann” în numele firmei s-a datorat intrării în acționariat a unei companii americane, Weizmann Intellectual Property Professionals LLC. O companie înființată în aprilie 2010 în Albany, statul New York, la adresa unei companii de avocatură (Colby Attorneys Service Co., Inc., bulevardul Washington 111, apartamentul 703) și reprezentată în România, convenabil, chiar de către partenerul Violetei Bozocea, Radu Bozocea.

Așadar, încă de când s-a asociat cu Mariana Hahue în Ariana SRL, Violeta Bozocea făcea afaceri, prin intermediul altei firme, și cu mărci și drepturi de proprietate intelectuală.

La cinci ani după înființarea Ariana SRL, în iulie 2009, Hahue își cesiona părțile sociale Violetei Bozocea, deci ieșea din firmă și din asocierea cu Bozocea. În același timp, Ariana SRL își suspenda activitatea pe trei ani.

Violeta Bozocea, însă, își continua susținut afacerile bazate pe drepturile de proprietate intelectuală.

În 2018 a apărut și Weizmann Ariana & Partners SRL, cu acționar majoritar Weizmann Ariana & Partners Agenție de Proprietate Intelectuală SRL.

Investigația integrală pe Linx.crji.org



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?