Orban:"Fondul Suveran, o megaescrocherie marca PSD"

 

Liderul PNL susține că înființarea Fondului Suveran de Investiții și Dezvoltare este un simplu instrument prin care se urmărește punerea sub controlul politic al lui Dragnea a celor mai importante și profitabile companii românești cu capital majoritar de stat.



”Așa zisul fond suveran este de fapt o megaexcrocherie prin care se urmăresc mai multe obiective: punerea sub controlul politic al lui Dragnea a celor mai importante și profitabile companii românești cu capital majoritar de stat; obținerea de bani sub formă de împrumut, girand cu acțiunile companiilor; folosirea acestor bani pentru niște investiții decise politic; scoaterea de sub legislația europeană din domeniul achizițiilor a tuturor contractelor care se vor încheia, pentru a hrăni clientela politico-economică a PSD- ALDE cu bani publici fără niciun control din partea instituțiilor statului; preluarea ostilă a acestor companii românești de către niște clienți obscuri ai actualei puteri, că urmare a imposibilității de restituire a împrumuturilor”, spune Ludovic Orban, într-o postare pe Facebook.
 
Președintele PNL mai susține că liberalii vor uza de toate mijloacele pentru a bloca constituirea fondului suveran, în condițiile în care guvernul a revenit cu un nou proiect după ce liberalii reușiseră să atace, cu succes, inițiativa la Curtea Constituțională.
 
El îi mai acuză pe liderii coaliției, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, că distrug economia prin măsurile promovate, proiectul de înfiinare a fondului suveran fiind doar una dintre ele.
 
”Guvernele PSD- ALDE acționează parcă după un plan elaborat de inamici ai României cu scopul de a pune pe butuci economia României. Blocarea proiectelor mari de infrastructură de transport, blocarea investițiilor publice, distrugerea sistemului financiar- bancar, distrugerea sectorului energetic, punerea în dificultate a sistemelor de comunicații, naționalizarea pilonului 2 de pensii, jefuirea companiilor românești, aruncarea în aer a finanțelor publice locale, provocarea unor dezechilibre economice grave, descurajarea investițiilor private românești și străine, izolarea României pe plan internațional, alungarea efectivă din țară a sute de mii de români, prăbușirea autorității instituțiilor statului român, blocarea achizițiilor publice din domeniul apărării, subfinanțarea serviciilor de informații ( care apară România de amenințările tot mai mari la adresa siguranței naționale ) sunt acțiuni care nu mai par să fie rodul întâmplării, ci al unei premeditari care ascunde intenții ostile la adresa României”, a comentat el.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?