Orașul din Siria unde se va produce viitoarea catastrofă. Ancheta armelor chimice, urgență la ONU

Idlib, în pericol
Idlib, în pericol

SUA, Franţa şi Regatul Unit au transmis sâmbătă celorlalte 12 ţări membre ale Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie privind Siria, informează AFP.



Documentul se referă la problemele politice, umanitare şi legate de armamentul chimic şi propune un nou mecanism de anchetă privind utilizarea acestor arme, afirmă surse diplomatice, potrivit Agerpres.

Conform surselor respective, negocierea textului redactat de Franţa urmează să înceapă luni şi deocamdată nu s-a propus data unui eventual vot în Consiliu. Una din surse a declarat AFP că Parisul doreşte timp suficient pentru "o adevărată negociere".

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a avertizat sâmbătă că, după ce forţele guvernamentale siriene au cucerit enclava rebelă Ghouta de est, de lângă Damasc, următoarea criză umanitară s-ar putea produce în Idlib, transmite Reuters.

Oraşul din nord-vestul Siriei, capitală a provinciei cu acelaşi nume, ar putea fi ţinta următoarei ofensive a armatei. Regiunea Idlib are cea mai mare populaţie dintre cele pe care încă le mai controlează insurgenţii sirieni. Le Drian a afirmat că în prezent este vorba de aproximativ două milioane de locuitori.

În ultimii ani, în Idlib s-au refugiat zeci de mii de luptători rebeli şi de civili, pe măsură ce regimul de la Damasc a redobândit controlul asupra unor teritorii, cu ajutorul Rusiei şi al Iranului, reaminteşte Reuters. Spre Idlib s-au îndreptat şi mulţi dintre rebelii care au părăsit Ghouta, împreună cu familiile, în urma unor acorduri cu autorităţile siriene şi militarii ruşi.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?