Olanda în alertă! Sute de pașapoarte ale unor presupuși jihadiști au fost retrase

 

Olanda a retras în ultimii doi ani pașapoartele a circa 300 de presupuși jihadiști, persoane care nu sunt de origine olandeză dar au obținut cetățenia conform legii locale ce prevede că după cinci ani de ședere în Olanda un imigrant poate primi cetățenia acestei țări. 

Potrivit Centrului olandez de coordonare pentru combaterea terorismului (NCTV), majoritatea celor vizați de această măsură se află în Siria și Irak, unde luptă în rândurile grupărilor islamiste radicale precum Statul Islamic sau Al-Qaida, numai aproximativ 40 dintre ei fiind în prezent în Olanda.

Conform aceluiași organism, măsura retragerii pașapoartele acelor posibili jihadiști are rolul de a preveni eventuale atacuri teroriste, având în vedere faptul că au ei fost antrenați militar de grupările teroriste în zonele de conflict și în plus revin de acolo radicalizați. Dacă vor încerca să revină în Olanda, ei ar putea fi arestați la granița acestei țări sau la intrarea în spațiul Schengen.

Directorul NCTV, Dick Schoof, a avertizat săptămâna trecută asupra legăturilor dintre jihadiști și bandele criminale în Europa. 'Combatanții străini care se întorc din Siria știu cum să-și procure ce le trebuie', adică arme, explozivi, pașapoarte false și sprijin pentru a intra sau a ieși dintr-o țară europeană, a precizat responsabilul olandez.

Olanda menține nivelul de alertă teroristă la 4, maximul fiind 5, ceea ce înseamnă că autoritățile de la Haga consideră că există un risc real de atacuri teroriste, dar nu au informații precise despre iminența unui astfel de atac.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?