OKTOBERFEST DE BUCOVINA! Gheorghe Flutur: ”Haideți să tăiem Carpații cu autostrada!”

 

„România 2019” revine și în acest weekend. Cozmin Gușă vă așteaptă în această seară, de la 20:30, cu o ediție incendiară de la Suceava, iar mâine, emisiunea va fi transmisă de la Piatra Neamț.

Acum, însă, Cozmin Gușă este la Gura Humorului, unde are loc varianta locală a celebrului festival al berii - Oktoberfest. Realizatorul îi are alături pe președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, dar și pe Werner Braun, președintele Clubului Economic German Brașov și Marius Ioan Ursăciuc, primarul din Gura Humorului.

Cu un outfit specific zonei, îmbrăcat în bavarez, Cozmin Gușă a arătat publicului frumusețile din Bucovina.

”Ne aflăm în Bucovina, unde avem un mix de civilizații. De mult voiam să mă îmbrac așa. Astăzi mi s-a împlinit această dorință. Această tradiție de origine germană, Oktoberfest, a cucerit ușor, ușor planeta”, a spus Gușă, arătând, prin intermediul camerei, bucatele care acompaniază berea pe mesele îmbelșugate de la festival.

Gigi Niță, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, a prezentat bucatele.

”Suntem mândri și vă așteptăm oricând aici. Acestea sunt produse din Bucovina și din Ardeal. Pâine ardelenească. Are un metru jumate, este foarte gustoasă, ți se topește în gură. Avem aici cârnat de Oktoberfest, XXL, merge cu ardei iute. O bere adevărată, făcută în Bucovina. Avem aici un bulz foarte gustos, cu multă brânză, mămăligă, e făcută cu mult suflet la noi în Bucovina. Un buger american, o ruladă extraordinară și un mic, micul românesc. Avem și un ciolan, o pastramă de oaie, un cârnat de oaie. Hai în Bucovina!”, a îndemnat Gigi Niță.

Aflat la masa cu bunătăți, președintele Consiliului Județean Suceava  - Gheorghe Flutur a vorbit despre teritoriul pe care îl conduce și despre modulîn care speră că se va dezvolta această zonă.

”Promovăm berea noastră din Bucovina. Este un produs al Bucovinei și eu sunt mândru de asta. Preparatele sunt de la oamenii de aici din Bucovina. Pensiunile sunt pline pentru acest eveniment.

Bucovina este o Europă în miniatură, unde sunt minorități care trăiesc în pace, multiconfesionale și un model de toleranță”.

Întrebat de Cozmin Gușă cu cine votează și de ce, Gheorghe Flutur a declarat: ”Atât de mult îmi doresc autostrada est-vest încât m-am uitat cine a trecut-o la securitatea națională (referindu-se la președintele Klaus Iohannis n.r.). Haideți să tăiem Carpații cu autostrada!”.

Imagini senzaţionale cu Guşă şi Flutur, îmbrăcaţi în bavarezi, la Gura Humorului

 

 

 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
NIR
22 Sep 11:41
# Gheorghe Flutur: ”Haideți să tăiem Carpații cu autostrada!” #
Bun politician Gheorghe Flutur. Punctaj meritat.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?