ALDE, SUB pragul de intrare în Parlamentul European! Tăriceanu: Exit-poll-urile sunt doar indicative

 

ALDE, partidul păstorit de Călin Popescu Tăriceanu a suferit o cruntă înfrângere, reușind să obțină, cel puțin până la ora 19.30, doar 4,9%. Procent care nu dă posibilitatea celor de la ALDE România să intre în Parlamentul European.

"Tuturor românilor care ne simpatizează ne obligă să mergem înainte și ne bucură. Exit-poll-uri sunt doar indicative, ceea ce e importat e să se urmărească până la capăt procesul. Adică numărarea voturilor.

Referendumul va fi validat, dar nu-mi schimb părerea. Acesta adâncește falia în societatea românească, iar amplificarea ei e nedorită. Îmi doresc să coagulăm un grup care să reprezinte o Românie unită la Bruxlles, care își apără interesele așa cum fac și ceilalți europarlamentari.

Am hotărât că vom face declarații după aceste alegeri pentru a vedea care este cea mai bună alegere, iar acum să ne luăm un timp de reflecție și analiză nu trebuie să luăm decizii pripite.

Acest rezultat este o estimare, rezultatul oficial va fi după numărătoare. Ne-am fixat un obiectiv de număr de voturi, pe o participare de 30-35% la vot. Totuși, sper că voturil pe care am scontat se vor realiza".

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că a votat „cu convingerea” că viitorii europarlamentari ALDE vor reprezenta România și vor acționa ca țara noastră să facă parte din grupul statelor care iau decizii, nu ca până acum. El nu a votat și la referendum.

Văd că este o participare numeroasă și acest lucru mă bucură, pentru că este interes pentru aceste alegeri, care au un rol important și vor avea un rol și mai important pe măsură ce fiecare va înțelege că deciziile care se iau în forurile europene ne afectează. Am votat cu convingerea că cei care ne vor reprezenta din partea partidului pe care îl conduc vor merge acolo cu gândul clar de a reprezenta interesul României, de a face ca România să fie o voce respectată, tratată de la egal la egal, ca România să facă parte din grupul celor care iau decizii, să nu fie ca până acum - una din țările care numai au urmat deciziile luate de alții. Cred că este în interesul nostru să avem oameni capabili să ne reprezinte, cu experiență politică, îndelungată, pentru că acolo este un loc în care conflictele și luptele dintre grupurile parlamentare se tranșează în favoarea celor mai buni, celor care știu să lupte”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

El a votat doar la alegerile europarlamentare, nu și pentru referendum.

„Pentru măsurarea popularității președintelui sunt modalități mult mai simple și mai puțin costisitoare pe care le putem utiliza. Nu trebuie să organizăm un scrutin pentru acest lucru”, a spus el.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Mihai S
26 May 22:50
Acum Norica si Renate a-ti devenit somere. Voi fi scutit sa citesc prostiile arogante pe care le debitati.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?