Observarea balenelor, nouă formă de turism în Noua Zeelandă

 
Foto: stuff.co.nz
Foto: stuff.co.nz
O companie de turism din Noua Zeelandă a fost premiată săptămâna aceasta pentru iniţiativa originală de-a distra turiştii. Agenţia organizează ieşiri în largul Oceanului Pacific, unde curioşii pot observa de aproape balenele.


Localizarea balenelor este o operaţiune destul de delicată, însă căpitanii care conduc vasele de croazieră sunt bine pregătiţi.

"Vapoarele noastre au o capacitate de 70-80 de persoane, însă noi luăm circa 50 de pasageri, pentru a ne putea ocupa foarte bine de toţi turiştii. Toate vasele noastre au fost construite pentru a oferi clienţilor noştri cele mai bune perspective, indiferent de zona în care se află pe vapor", a declarat un reprezentant al companiei.

Întreaga flotă a companiei costă peste şapte milioane de euro, potrivit telegraph.co.uk.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?