Oana Roman, în doliu! Mesaj emoţionant după moartea lui

 
Oana Roman a ajuns de urgență cu fetița la spital: "Am chemat ambulanța"
Oana Roman a ajuns de urgență cu fetița la spital: "Am chemat ambulanța"

Oana Roman era apropiată de diplomatul român Mihnea Constantinescu, ce a decedat în urmă cu câteva zile. După anunţul decesului acestuia, Oana Roman a postat pe contul ei de Facebook un mesaj emoţionant.



"Azi a plecat dintre noi, discret precum a trăit, un om pe care l-am iubit ca pe un frate. A făcut parte din familia noastră aproape de când mă ştiu şi a fost singurul om despre care tata era mândru cu adevărat, pentru că a fost cel mai bun student al lui. A fost cel mai profesionist şi desăvârşit, corect, onest şi drept funcţionar de stat pe care l-a avut ţara asta din 1989 încoace! Dumnezeu să te odihnească în pace Mihnea!", a scris Oana Roman pe Facebook.

Fostul diplomat Mihnea Constantinescu a încetat din viaţă zilele trecute, la vârsta de 57 de ani, în străinătate.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?