O vedetă Kanal D va părăsi postul

Realizatorul TV Christian Sabbagh ar urma să părăsească pentru o vreme scena televiziunii pentru a se înrola în Poliţia Română, spun surse apropiate prezentatorului.



Mai mulţi reprezentanţi din structurile de conducere ale Ministerului de Interne au vizitat vineri dimineaţă, în jurul orei 9.30, sediul Kanal D, unde au stat de vorbă cu cei din patronat despre posibilitatea delegării, pentru o perioadă limitată de timp, a ştiristului în curtea Ministerului.

„Va fi imaginea Poliţiei Române şi se va ocupa îndeaproape de relaţia cu mass-media. Faptul că a trăit o bună perioadă de timp printre poliţişti, pe vremea când realiza emisiunea „112 – Poliţia în acţiune”, dar şi faptul că mare parte din activitatea lui în presă a fost dedicată prezentării unei imagini cât mai conforme cu realitatea a oamenilor legii au cântărit greu în balanţă pentru oamenii din fruntea MI atunci când au luat decizia de a-l coopta în echipă”, au mărturisit câteva surse. 
Contactat telefonic, Christian nu a confirmat, dar nici infirmat vestea. S-a mulţumit doar să spună că, „o astfel de solicitare venită din partea Ministerului de Interne nu poate decât să mă onoreze”, a declarat celebrul realizator TV. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?