O nouă ţară din UE trece la euro. Veste bună pentru turiştii români

 
Croatia trece la euro
Croatia trece la euro

O nouă ţară din Uniunea Europeană se îndreaptă cu paşi rapizi către trecerea la euro. Croaţia vrea să intreîn antecamera monedei europene peste doar un an.



Ministrul croat de Finanţe, Zdravko Maric, a declarat luni că ţara sa ar putea să intre în ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n. r.) în 2020, ca un prim pas spre aderarea la zona euro, informează agenţia Hina.

Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

Zdravko Maric a subliniat că dorinţa guvernului croat este să adere la ERM II până în 2020, urmând ca în următorii doi ani să îndeplinească criteriile referitoare la cursul de schimb, preţuri, deficit şi datorie publică. Întrebat fiind dacă va trebui să fi organizat referendum pentru aderare la euro, Maric a spus că a fost organizat un referendum în momentul în care Croaţia a aderat la Uniunea Europeană, iar aderarea la UE include şi adoptarea euro.

"Cred că nu va fi nevoie de un referendum şi de acea am lansat în mod public această dezbatere, pentru a explica, atât cât este posibil, tuturor cetăţenilor, experţilor şi publicului ce înseamnă aderare la euro", a spus Maric.

La rândul său, vice-preşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a spus că Executivul comunitar sprijină Croaţia în drumul său spre zona euro nu doar politic ci şi printr-un program de reforme structurale. "Comisia poate ajuta ţările care doresc să adere la euro atât tehnic cât şi financiar", a spus Dombrovskis.

În luna iulie a acestui an, Bulgaria a depus cererea pentru a intra în ERM II, o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro. În plus, Bulgaria, ţară a cărei monedă (-leva-) este legată de euro via consiliul monetar, este prima din afara zonei euro care va încerca să adere la uniunea bancară europeană, care permite Băncii Centrale Europene să-i monitorizeze principalele bănci.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?