O nouă metodă de înșelăciune face ravagii în România

 
O nouă metodă de înșelăciune face ravagii în România
O nouă metodă de înșelăciune face ravagii în România

Escrocii au reușit dintotdeauna să facă un veritabil stil de viață din a obține venituri ilicite pe seama naivității semenilor.



Una dintre metodele folosite de infractori pentru a-şi rotunji veniturile, care prinde foarte bine îndeosebi la doamne şi domnişoare, este aceea a păcălirii acestora sub pretextul oferirii de bijuterii drept pomană.

Astfel, persoanele care pretind că doresc să ofere de pomană bijuterii din aur pentru regele Cioabă, abordează femeile pe stradă ori în parcuri. Le conving să-şi dea jos bijuteriile personale pentru a le proba pe cele oferite şi împachetează podoabele acestora în şerveţele sau batiste. Profitând de neatenţia victimelor, escrocii înlocuiesc şerveţelele cu altele, în care se află monede ori obiecte fără valoare.


Un astfel de caz a fost sesizat la Poliţia Municipiului Brăila de o femeie în vârstă de 76 de ani, care s-a ales cu o pagubă de 3000 lei, după ce a fost păcălită că urmează să primească bijuterii drept pomană.

Femeia le-a relatat poliţiştilor că în data de 18.04.2019, în timp ce se afla într-un parc din municipiul Brăila, a fost abordată de o femeie care s-a oferit să îi dea de pomană bijuterii. Aceasta i-a scos podoabele personale de pe degete şi de la urechi, i le-a împachetat într-o batistă şi i le-a pus în geantă alături de bijuteriile oferite, scrie realitateadebraila.net.

După plecarea “binefăcătoarei”, femeia a constatat că în batista în care credea că  i-au fost puse bijuteriile erau doar şerveţele şi o monedă, iar din geantă îi lipsea şi un plic în care avea 800 lei şi 10 euro.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?