O nouă lovitură pentru Volkswagen după scandalul imens din SUA

 
Volkswagen Golf GTI de 503 CP, imagini şi detalii oficiale
Volkswagen Golf GTI de 503 CP, imagini şi detalii oficiale
FOTO: Foto: carscoops.com

Luni, acţiunile Volkswagen au scăzut la Bursa de la Frankfurt cu 19,4%, cea mai mare scădere din ultimi 6 ani, după ce autorităţile de reglementare din SUA au acuzat compania germană de instalarea unor sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare.

Problemele Volkswagen au afectat şi alte companii auto, acţiunile BMW şi Daimler înregistrând o scădere de aproximativ 4%. Din cauza declinului acţiunilor VW a pierdut aproximativ 15 miliarde de euro (16,9 miliarde de dolari) din capitalizarea de piaţă. 

Volkswagen le-a cerut dealerilor săi din SUA să oprească vânzarea unor modele diesel fabricate în 2015 şi a ordonat o investigaţie externă după ce autorităţile de reglementare din SUA au cerut companiei să recheme aproximativ 500.000 de vehicule.

"Personal, îmi pare nespus de rău că am încălcat încrederea clienţilor noştri şi a publicului. Nu vom tolera niciun fel de încălcare a reglementărilor noastre interne sau a legislaţiei", a declarat duminică Martin Winterkorn, directorul general al celui mai mare producător auto din lume.

Pieţele bursiere europene au deschis în creştere luni, dar acţiunile Volkswagen au înregistrat cel mai semnificativ declin din aproape ultimii şase ani, după ce autorităţile de reglementare din SUA au acuzat compania germană de instalarea unor sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare, transmite Agerpres.

Vineri, autorităţile de reglementare din SUA au cerut celui mai mare producător auto european să recheme aproximativ 500.000 de vehicule, amenzile totale putând ajunge la 18 miliarde de dolari.

Acţiunile VW au scăzut inițial la Bursa de la Frankfurt cu 22%, la 125,40 euro, cel mai semnificativ declin din noiembrie 2009. Prăbuşirea de astăzi semnifică pierderi în valoare de 15,4 miliarde de euro. La începutul şedinţei de tranzacţionare de luni se consemna o pierdere de 13 procente. Problemele Volkswagen au afectat şi alte companii auto, acţiunile BMW şi Daimler înregistrând o diminuare de aproximativ 4%.

Bursa de la Frankfurt a deschis luni în scădere cu 0,5%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 9.861,23 puncte, în scădere cu 54,93 de puncte, comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

"Implicaţiile acţiunilor legale anunţate de Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA împotriva VW sunt extrem de serioase", au avertizat analiştii de la Bernstein.

Germania: Producătorii auto, obligaţi să prezinte datele privind emisiile vehiculelor

Producătorii auto vor trebui să transmită Autorităţii Rutiere germane informaţii relevante astfel încât instituţia să poată estima dacă datele privind emisiile vehiculelor ar fi putut fi falsificate în Germania şi în Europa, a anunţat luni Guvernul de la Berlin, transmite Reuters.

Anunţul vine după ce autorităţile de reglementare din SUA au acuzat compania germană Volkswagen (VW) de instalarea unor sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare, amenzile totale putând să ajungă la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro).

'Companiile auto trebuie să colaboreze strâns cu autorităţile SUA pentru a clarifica problemele. Ne aşteptăm ca firmele să transmită Autorităţii Rutiere informaţii relevante pentru a investiga dacă au avut loc incidente similare în Germania şi în Europa', a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului Mediului de la Berlin.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?