Femeia a povestit totul pe Facebook:
"Vineri (20 iulie) am fost la ANAF sector 1, insotita de fiica mea de 11 luni si de proprietarii apartamentului in care locuim cu chirie, pentru a imi prelungi contractul de inchiriere.
Ajungem acolo si, deloc surprinzator, ne lovim de neputinta/rea vointa/lipsa de interes a functionarilor, care bineinteles ca nu pot/nu vor sa raspunda vreunei intrebari/nedumeriri, ei sunt stresati, nu au timp, nu stiu nimic – in afara de a te trimite sa cauti pe google informatiile de care ai nevoie. Si de ce ar sta ei, functionarii publici, dupa curul tau de plebeu josnic? De ce sa te ajute? Au si alte treburi, cafele de baut, tigari de fumat, barfe de aflat. Probabil de-aia privesc lumea cu scarba, de parca suntem gandaci. Vrei un banal exemplar pentru declaratia unica? Ei nu au, normal (de ce ar avea ei formulare, pana una alta?) dar te trimit imediat la xeroxul din apropiere, de unde il poti cumpara cu 9 lei.
In fine, nu asta e problema mea cu ziua de ieri, ci faptul ca, la un moment dat, fiica mea a devenit agitata si a inceput sa planga, asa ca am iesit cu ea din cladire pentru a o linisti si pentru a ii da de mancare (mentionez faptul ca inca o alaptez). Un lucru aparent banal, insa nu lipsit de “peripetii”. Nu stiu cine a avut ideea “mareata” de a amplasa locul de fumat fix la usile institutiei, dar am fost nevoite sa trecem fix prin fumul celor 3 oameni care se alimentau cu tutun in locul special amenajat pentru fumat, si ma duc la vreo 15-20 de metri departare, intr-un loc retras, umbrit, unde puteam sta si jos. Fata a inceput sa manance, s-a linistit, toate bune.
Asta pana cand vine o angajata a ANAFului, insotita de inca un “domn” (presupun ca era ceva colegul de-al ei), se aseaza langa mine, isi aprinde o tigara, si pana sa apuc sa o atentionez ca acolo nu e loc de fumat, vad cum primul fum i-l sufla direct in nas fetei mele. M-am uitat la ea absolut socata si am intrebat-o doar “Serios?!” – pe un tot mai rastit dar totusi MULT prea calm raportat la gravitatea situatiei (repet, alaptam fata, nu puteam sa zbier ca descreierata la respectiva cornuta), si ii zic sa se duca la locul special amenajat, la care ea imi raspunde (fara nici cea mai mica intentie de a isi cere scuze, ba din contra, cu aroganta), citez: “Misca-te cu copilul de aici, ca aici fumez eu de obicei”. WTF?! Ce atitudine e asta?!
Dupa un schimb de replici tipato-soptite i-am spus ca ii voi face o reclamatie, la care posesoarea de copite imi rade in nas, zicandu-mi pe un ton arogant ca pot sa fac ce vreau, ca ea nu pateaste nimic. Pentru a nu agita din nou fata, dar si pentru ca ma enervasem pana peste culme, am plecat de acolo cu fata inca mufata la san, scarbita si dezamagita de nesimtirea de care pot unii “oameni” sa dea dovada.
Poate ca intr-adevar e genul ala de functionar care e angajat in respectiva institutie inca de pe vremea dinozaurilor, si ca a prins radacini pe scaunul ei. Poate. Poate ca reclamatia mea va fi intr-adevar inutila, dar o sa o fac doar ca sa stau cu inima impacata.
Mentionez ca si eu sunt fumatoare, insa gestul ei este de neconceput, iar nesimtirea si aroganta ei m-au socat. Cum pastele ma-tii poti tu, ca fiinta umana, sa sufli fumul de tigara fix in fata unui copil, doar pt ca nu puteai sa te duci sa fumezi la cativa pasi mai incolo?! CUM?!
Asa ca am zis ca macar pot sa o rasplatesc pentru experienta minunata pe care mi-a oferit-o facand-o “vedeta pentru o zi”, si de asemenea sa-i tin pumnii si in cursa pentru titlul de “angajatul anului”, pe care il merita din plin, eventual la pachet cu o marire de salariu, vreo pensie speciala, ceva frumos, “cum se face”. Sincere multumiri si ANAF sector 1 pentru aceasta oportunitate oferita!"
Sursa: cancan.ro
