O lucrare 100% românească, privind rezistenţa la antibiotice, a fost susţinută la Davos

O lucrare 100% românească, privind rezistenţa la antibiotice, a fost susţinută la Davos
O lucrare 100% românească, privind rezistenţa la antibiotice, a fost susţinută la Davos

O lucrare 100% românească, privind rezistenţa la antibiotice, a fost susţinută la Davos, în prima zi a Forumului Economic Mondial. Vestea bună este că va fi lansat un program special, sub umbrela ONU, la care vor contribui specialiştii români în domeniu. 



La debutul Forumului Economic de la Davos, unde sunt prezenţi 67 de şefi de stat, românii s-au aflat în centrul atenţiei. Ei au prezentat o lucrare ştiinţifică despre cum se pot combate germenii rezistenţi la antibiotice şi cum se pot trata deficienţele imune. Studiile au început în 2012, iar ultimul an a fost cel al rezultatelor mult aşteptate.

Totul are la bază cercetări făcute pe găini, iar testele au fost făcute în spitalele Victor Babeş şi Carol Davila.

Produsele româneşti vor putea fi folosite pentru combaterea rezistenţei la antibiotice, printr-o tehnologie inovatoare. Aceasta permite realizarea de tratamente personalizate şi cu un nivel crescut de reacţie. În perioada următoare va fi lansat un program special, coordonat de Institutul ONU pentru Indicele Global al Sustenabilităţii. Specialiştii români vor contribui la dezvoltarea unor cercetări şi produse în domeniu. Se vor organiza cursuri post-universitate pentru specialişti din toată lumea, interesaţi să preia tehnologiile şi produsele româneşti, incusiv conceptul de utilizare a acestora la om.

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?