Angajată a Primăriei Timişoara, luată cu salvarea. A aflat că îi scade salariul la 5 000 RON

I s-a făcut rău când a aflat că i-ar putea scădea salariul. Vorbim despre o funcționară din Primăria Timișoara care a suferit un atac de panică, după ce a fost evaluată de superiori. 



Potrivit presei locale, incidentul vine după ce primarul Nicolae Robu a cerut ca celor 13 funcționari care au obținut calificativul ”bine” să le fie tăiate salariile. 

Femeia a avut un atac de panică. Ulterior, Nicolae Robu, primarul Timişoarei, a anunţat că funcţionara urma să aibă salariul scazut de la 7000 lei, la 5000 lei.

Femeia, pe numele său, Gizela Friedman, a explocat situaţia:

"În momentul în care ne-am permis să punem întrebări în ceea ce priveşte modalitatea de evaluare şi calificativul obţinut, am fost umilită, certată şi obligată să preiau cu semnătură Raportul de evaluare. Mi s-a spus atât mie, cât şi colegelor mele care au primit acelaşi calificativ ca şi mine că toţi consilierii (15) de la Serviciul Certificări şi Autorizări suntem de nota 1,2,3, că toţi trebuia să avem calificative de suficient şi insuficient, că dânsul (directorul executiv), ne-a dat foarte bine, dar domnul primar l-a ameninţat că dacă nu ne diminuează calificativele primeşte dânsul calificativul diminuat", acuză Gizela Friedmann, colegă de partid cu primarul Nicolae Robu, în PNL.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?