O femeie a fost condamnată la închisoare pentru că a refuzat să își vaccineze copilul

 

O mamă din Michigan, Statele Unite, a fost condamnată la șapte zile de închisoare, după ce a refuzat ordinul unui judecator de a-și vaccina fiul în vârstă de nouă ani. 

Rebecca Bredow nu a permis ca băiețelul ei de 9 ani să fie vaccinat, deși inițial fusese de acord.

Femeia agrease, în urma unei discuții cu tatăl copilui, să îi facă vaccinul copilului, însă ulterior s-a răzgândit. Fostul ei soț a primit acum custodia temporară a băiețelului, în timp ce instanța a acuzat-o pe americancă de sfidare a curții și a condamnat-o la șapte zile de închisoare.

Părinții băiețelului sau despărțit în urmă cu câțiva ani, dar au împărțit custodia copilului, conform metro.co.uk.

La nașterea copilului, cuplul a amânat imunizarea acestuia.

Parinților din Michigan li se permite să renunțe sau să întârzie vaccinarile copiilor din cauza credințelor personale. Rebecca Bredow este mamă a doi copii și a declarat în instanță că vaccinarea copilului său este împotriva credințelor sale.

„Sunt o mamă care a făcut o alegere informată. Prefer să stau în spatele gratiilor pentru ceea ce cred, decât să cedez pentru un lucru în care nu cred”, a afirmat femeia, la auzul sentinței.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?