NOUL COD RUTIER: Ministrul de Interne vrea urgentarea intrării în vigoare

 

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, luni, că numărul mare de accidente care au avut loc în perioada sărbătorilor arată că "şoferii sunt indisciplinaţi şi conduc agresiv", fiind astfel necesară intrarea în vigoare mai repede a noului Cod rutier, aflat în dezbatere în Parlament.

Radu Stroe a spus că, în condiţiile în care de sărbători, în urma accidentelor rutiere au murit 44 de oameni, iar 200 au fost grav răniţi, "trebuie să ne gândim din nou la celebra ordonanţă, Codul rutier".

Ministrul Afacerilor Interne a precizat că în perioada sărbătorilor nu s-a reuşit evitarea unui număr mare de accidente rutiere, ceea ce arată că şoferii manifestă în continuare indisciplină în trafic şi conduc agresiv.

"De sărbători au fost organizate 2.483 de acţiuni ale Poliţiei Rutiere, iar poliţiştii au ridicat 2.351 de permise şi au dat peste 52.000 de amenzi contravenţionale, în valoare de 9,6 milioane de lei, fapt care dovedeşte că şoferii sunt indisciplinaţi şi conduc agresiv", a declarat Radu Stroe, într-o conferinţă de presă la MAI.

Ministrul a adăugat că se analizează la nivelul MAI oportunităţile reluării discuţiilor referitoare la Codul rutier, pentru găsirea unor soluţii de urgentare a intrării în vigoare a proiectului.

"Evident, legea este în Parlament, Parlamentul este suveran, dar realităţile vieţii curente ne obligă să reluăm această discuţie la nivel de Guvern, cu domnul prim-ministru şi să găsim o formulă de urgentare a proiectului în Parlament, fără a da sarcini Parlamentului, sau vom găsi o altă soluţie. Vom vedea", a mai spus Radu Stroe.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?