Nouă medicamente noi, pe lista de compensate și gratuite

 

Nouă medicamente noi urmează să intre pe listele de compensate și gratuite conform proiectului de hotărâre dezbătut luni la Ministerul Sănătății, unde vicepreședintele APMGR, Viorica Predună, a spus că reprezentanții producătorilor de medicamente generice nu înțeleg din ce bugete vor fi acoperite aceste medicamente noi și că în mod sigur se va apela la taxa clawback.

Dintre acestea, cinci molecule se adresează pacienților care suferă de HIV/SIDA, iar restul sunt pentru tratamentul cancerului renal, diabetului, psoriazisului și bolilor cardiovasculare.

Aceste medicamente noi ar trebui să poată fi prescrise bolnavilor cel târziu până la sfârșitul lunii viitoare.

Reprezentantul Agenției Naționale a Medicamentului, Vlad Negulescu, a susținut însă în cadrul dezbaterii de la Ministerul Sănătății că mai trebuie să fie finalizate două protocoale — pentru cancerul renal și psoriazis.

"Nu avem nicio nemulțumire, ne asociem cu producătorii de inovative și cu asociațiile pacienților de a lupta pentru accesul la tratament. Nu înțelegem însă de unde se vor lua bugetele care vor acoperi aceste medicamente noi, în mod sigur ele vor fi acoperite din taxa clawback. Aceasta afectează în primul rând medicamentele generice, pe care le iau, să zicem, pacienții cardiaci, care sunt vreun milion. Or, știm cu toții că insuficiența cardiacă poate să ducă la accident vascular cerebral sau infarct miocardic. Această afecțiune este ținută cu greu în frâu sub tratament medicamentos iar în lipsa lui posibil ca toți acești pacienți să ajungă la complicații. Din nefericire, noi nu o să mai putem fabrica aceste medicamente care costă trei lei sau patru lei pentru că introducerea moleculelor noi pe listă o să ducă la o taxă clawback de 30-35%", a declarat Viorica Predună, vicepreședinte la Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

Ea a reiterat necesitatea eliminării taxei clawback și a solicitat Guvernului să găsească bani pentru a permite accesul tuturor pacienților la tratamente, nu doar al unei anumite categorii.

Viorica Predună a arătat că suplimentarea bugetului ar putea fi o soluție.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?