Noile norme alimentare sănătoase îi bagă pe englezi în foame! Verifică dacă tu le faci față

Puse în fața evidenței că obezitatea, atât în rândul adulților, dar mai ales al copiilor și adolscenților, a scăpat de sub control, autoritățile britanice iau măsuri. Astfel, un nou set de norme alimentare sănătoare este promovat intens și are ca scop reducerea, cu până la 20%, a caloriilor consumate zilnic.

 



Astfel, potrivit programului elaborat de organizația guvernamentală Public Health England, limita optimă este de 2.000 de calorii/zi pentru femei și 2.500 pentru bărbați. Dar nu consumate oricum, ci pe schema 400-600-600, unde cele trei valori corespund celor 3 mese principale ale zilei.

Diferența până la pragul optim recomandat (400 - în cazul doamnelor, 900 - pentru domni) este completată din gustări, de preferat împărțite și ele regulat între mese.

Atenție!!! Hamburgherii, shaormele, kebabul chiar de post sau “dietetice” ies din schema unei alimentații sănătoase.

Câte calorii mâncăm la micul dejun

Specialiștii britanici recomandă nu mai mult de 400 de calorii la micul dejun. Asta în condițiile în care studiile statistice au arătat că un englez mănâncă, în medie, cam cu 200-300 de calorii peste acest prag.

Asta nu înseamnă neapărat regimuri sau feluri de mâncare fade și lipsite de gust. De exemplu, o porție de ouă scrambled, lapte semidegresat, margarină cu conținut redus de grăsime și o felie de pâine integrală nu depășesc 340 de caloriei

Câte calorii mâncăm la prânz

Noua regulă spune că limita rezonabilă ar trebui să se oprească la 600. Este greu, dar nu imposibil, iar bucătăria italiană este un ajutopr de neprețuit.

Dacă vreți ceva și mai simplu, un piept de pui grill, cu o garnitură de porumb sau fasole, nu trece de 550 de ca calorii. Diverse soiuri de pește, cu salate verzi, sunt și ele sub pragul impus.

Câte calorii mâncăm la cină

La fel, limita rezonabilă este de 600. Problema este că pentru cei care și-au format rutina de viață urban-metropolitană, mesele și socializarea de după serviciu sunt principala cale spre excesele alimentare.

Gătiți acasă, dacă vă pricepeți și aveți timp, reomandă NHS. Sigur, e aceeptat compromisul semipreparatelor sau chiar al produselor “doar de încălzit”, dar din nou cu măsură.

O plăcintă cu pește, lapte degresat, margarină low fat și o porție de cartofi ajung la 366 de calorii, ceea ce lasă loc unui pahar mare de vin (175 de ml), care nu trecce de 160 de calorii.

Chilli con carne este un alt fel recomandat, la numai 452 calories. Iar dacă folsiți carne tocata slăbă și orez brun, scădeți și mai mult din numărul de calorii.

Cât de mari trebuie să fie porțiile

Acesta este cel mai important aspect, dar și cel mai dificil de respectat, pentru că, de cele mai multe ori, CUM și CÂT mâncăm este mai important decât CE mâncăm.

Studiile arată că, în general, oamenii mănâncă mai mult, chiar peste pragul saţietăţii, dacă li se oferă mai mult.

Tocmai de aceea, noul program al autorităților britanice are în vedere și interzicerea porțiilor extra large, ceea ce ar duce la reducerea cu 16% a consumului de calorii.

Iar acum, un sfat simplu. Nu puneți toată mâncarea planificată pentru o masă în farfurie sau în vas, mâncați-o în porții mai mici și așteptați câteva minute, după fiecare, să vedeți dacă vă mai este foame.

Între mese sunt recomandate cam cinci porții de fructe, proaspete sau uscate, de preferință cât mai variate.

Mâncați cât mai puțină carne roșie și procesată, mâncați mai multe fasole (foarte apropiată ca și consistență de carne), plus carne de pește de el puțin 2 ori pe săptămână.

Laptele degresat, untul și margarina cu conținut scăzut de grăsime, uleliurile nesaturate și cât mai puțin zahăr sunt alte recomandări făcute de organismul britanic în domeniul alimentației.







Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?