Noi dezvăluiri în cazul facturii extrădării lui Nicolae Popa. VIDEO

 

Scandalul aducerii în țară a lui Nicolae Popa, mâna dreaptă a lui Sorin Ovidiu Vîntu în devalizarea FNI, ia amploare! A apărut factura care atestă că una dintre firmele controlate de Sebastian Ghiță ar fi achitat o parte dintre costurile zborului cu un charter. Factura a fost verificată de ANAF și a ajuns la secția pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție din Parchetul General. 



Aproximativ 265.000 de lei a facturat Țiriac Air, operatorul zborului lui Nicolae Popa, către societatea comercială Conti SA, o firmă controlată din umbră de Sebastian Ghiță.

”La cererea doamnei Kovesi, o firmă din Ploiești care a primit bani de la Asesoft a fost cea care a plătit avionul pentru aducerea domnului Nicolae Popa, fostul director al FNI din Indonezia, din Jakarta”, spunea Sebastian Ghiță, la un post de televiziune.

Sebastian Ghiță a depus și un autodenunț în care susține că a achitat o bună parte din costurile aducerii în țară a lui Nicolae Popa. Procurorul Marius Iacob, adjunctul Laurei Codruța Kovesi și chiar Nicolae Popa au fost audiați în dosarul deschis după autodenunțul lui Ghiță.

De cealaltă parte, Poliția Română a susținut că plata facturii a fost făcută de instituție în urma unei selecții de oferte publicată în SEAP.

Semnarea contractului de prestare servicii și decontarea acestuia au intrat în sarcina Poliției Române. Contractul, în valoare 234.207 de lei, a fost semnat de Inspectoratul General al Poliției Române, la data de 14.04.2011. Operatorul economic a emis factura fiscală la data de 21.04.2011, aceasta fiind achitată de I.G.P.R., prin ordin de plată, la data de 29.04.2011.

Omul de afaceri a susținut că în realitate, costul a fost împărțit între Poliția Română și firma sa pentru că zborul ar fi fost mai scump iar costurile ridicate ar fi impus organizarea licitației, ceea ce ar fi întârziat mult extrădarea.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?