Noi descoperiri realizate cu ajutorul sondei Kepler

 

Voluntarii australieni care colaborează la analizarea datelor culese de sonda Kepler prin intermediul portalului Zooniverse au descoperit patru noi exoplanete ce orbitează în jurul unei stele din constelația Aquarius, relatează EFE.

Chris Lintott, cercetător principal la Zooniverse, un portal de știință dedicat voluntarilor civili, a informat în programul TV de specialitate australian Stargazing Live că cele patru noi exoplanete se află la distanță de 600 ani lumină de Terra, scrie Agerpres.ro.

Expertul a eliminat posibilitatea ca noile planete să fie locuibile pentru oameni din cauza temperaturilor ridicate ca urmare a apropierii de soare.

"Sunt mult mai aproape de stea, decât planeta Mercur de Soare", a precizat Lintott.

Proiectul Expoplanet Explorers care examinează datele culese de sonda Kepler este condus de cercetătorul Ian Crossfield de la Universitatea California, din Santa Cruz (SUA) și a fost demarat în urmă cu câteva zile de portalul Zooniverse, care primește la Canberra datele NASA.

NASA a lansat satelitul Kepler, în 2009, cu misiunea de a orbita în jurul Soarelui și de a explora Universul în căutarea de alte sisteme solare, în principal cele similare Terrei.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?