Neymar şi Mbappe au dat peste cap piaţa transferurilor. La cât au ridicat ei suma la nivel global

Cluburile de fotbal din toată lumea au cheltuit 4,71 miliarde dolari (3,95 miliarde euro) în fereastra de transferuri din această vară, aproape tot atât cât în cele două perioade de mercato din 2016, conform unui raport publicat de Federația Internațională de profil (FIFA).



Între 1 iunie și 1 septembrie 2017, un număr de 7.590 de transferuri internaționale au fost realizate în lume. Cheltuielile globale au atins 4,71 miliarde dolari, ceea ce semnifică că sumele cheltuite în cele trei luni sunt aproape egale cu cele pe ansamblul anului 2016 (4,79 miliarde dolari)'', a precizat FIFA pe site-ul său, conform Agerpres.

Cluburile din Top 5 al ligilor europene, Anglia, Spania, Italia, Germania și Franța, au jucat un rol central, acaparând 21,2% din numărul total de transferuri (jucători achiziționați) și atingând 77,9% din totalul cheltuielilor din această vară. Cele cinci ligi au investit 3,67 miliarde dolari (3,08 miliarde euro) pentru 1.608 transferuri, în sensul achizițiilor, conform platformei de transferuri FIFA TMS.

Transferul lui Neymar la PSG a costat 222 de milioane de euro, iar cel al lui Mbappe, tot la PSG, aproximativ 180 de milioane de euro.

Cheltuielile cluburilor au crescut cu 31,7% față de mercato de vară precedent, atingând un nou record pentru această zonă. Comparativ, cluburile din Top 5 au cheltuit 1,24 miliarde dolari în mercato din 2012.

Anglia, grație veniturilor de 2,3 miliarde pe an din drepturile de televizare, este țara cu cele mai mari cheltuieli pe transferuri, cu 1,4 miliarde dolari în această vară, aproape dublu față de oricare altă țară.

Alte subiecte pe Realitatea.net

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?