Nepoata ministrului Sorina Pintea a fost găsită moartă în locuința sa

 
Nepoata ministrului Sorina Pintea, găsită moartă în locuința sa 
Nepoata ministrului Sorina Pintea, găsită moartă în locuința sa 

O tânără asistentă medicală în vârstă de 27 de ani, nepoata ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, a fost găsită decedată în locuinţa sa, marţi seară, potrivit unor surse din cadrul anchetei.



Conform surselor citate, primele informaţii de la faţa locului ar indica o posibilă sinucidere.

Tânăra, angajată la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, unde Sorina Pintea a fost manager înainte de a prelua funcţia de ministru, era căsătorită de puţin timp cu un angajat din cadrul ISU Maramureş.


Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj de rămas bun.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a precizat pentru AGERPRES, că tânăra a fost găsită fără viaţă, fără urme de violenţă, iar cazul a fost preluat pentru cercetări de o echipă de criminalişti.

"La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost găsite urme de violenţă. Cadavrul femeii a fost transportat la morga spitalului (SJU) pentru efectuarea necropsiei şi pentru stabilirea cu exactitate a decesului", a precizat Florina Meteş.

Potrivit aceleiaşi surse, imediat după primirea apelului pe numărul unic 112, la faţa locului s-au deplasat un echipaj al SMURD şi al poliţiei.

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?