Natura a luat prin surprindere biologii. O nouă specie de papagal descoperită în Mexic

 

Conform afirmațiilor cercetătorilor, a fost descoperită o nouă sepcie de papagal, denumită Amazona gomezgarzai – papagalul amazonian cu aripi albastre. O echip internațională de cercetători a descris caracteristicile acestei specii, subliniind că acest papagal are aripile ăntr-o formă distinctivă, informează CNN.



În timpul unei expediții ce a avut loc în străfundurile peninsulei Yucatan, în 2014, veterinarul Miguel A. Gomez Garza a sesiat o pasăre foarte frumoasă, dar foarte diferită față de cele pe care le văzuse înainte.

Penajul papagalulului avea accente de un roșu aprins, care contrastau cu verdele coroanei sale, iar pe frunte are pene care seamănă cu trandafirii, ochi încadrați de cercuri galbene și, așa cum sugerează numele, aripile lui sunt albastre.

La prima vedere, acest papagal pare să fie una dintre cele două specii de A. gomezgarzai care trăiesc în regiune, a declarat veterinarul. Diferența este că sunetele pe care le scoate se diferențiază de celelalte două specii. Acesta sună mai degrabă a șoim, iar exemplarele existente sunt în număr de aproximativ 100, ceea ce face protejarea lui o prioritate.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?