NATO sprijină retragerea armatei ruse din Moldova

 
Foto: Ionbargan.md
Foto: Ionbargan.md
NATO susţine eforturile Chişinăului în vederea retragerii armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, a declarat miercuri într-o videoconferinţă Robert Simmons, adjunctul asistentului secretarului general al Alianţei.
Aceasta este o poziţie de principiu a Alianţei Nord-Atlantice, iar Republica Moldova trebuie să-şi menţină poziţia privind retragerea trupelor ruse, a declarat ambasadorul.  El a adăugat că, dacă va exista voinţa politică necesară şi consecvenţă la Chişinău, NATO este gata să-şi ofere sprijinul.

Oficialul NATO a declarat că organizaţia sprijină negocierile în formatul 5+2 (în afară de Chişinău şi Tiraspol, ca părţi aflate în conflict, la aceste negocieri OSCE, Rusia şi Ucraina sunt mediatori, iar SUA şi UE sunt observatori - n.r.) în vederea rezolvării conflictului transnistrean şi a sugerat să fie evitate negocierile bilaterale cu Federaţia Rusă. În acelaşi timp, el a reafirmat şi respectul NATO pentru neutralitatea Republicii Moldova.


Referindu-se la implementarea Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – NATO, Simmons a apreciat acţiunile desfăşurate în primul an, dar a remarcat că au scăzut din intensitate anul acesta, probabil din cauza campaniilor electorale. Totuşi, Robert Simmons şi-a exprimat speranţa în privinţa semnării unui plan mai ambiţios în viitor.

Rusia şi-a asumat la summitul OSCE de la Istanbul din 1999 obligaţia de a-şi evacua armamentul şi trupele de pe teritoriul Republicii Moldova pană la sfârşitul anului 2002. Dar aceste garanţii nu au fost respectate. Potrivit unor date, în arsenalul situat lângă localitatea Colbasna, din stânga Nistrului, ar fi depozitate între 20.000 şi 40.000 tone de arme şi muniţii.

Una dintre noutăţile programului de guvernare al Cabinetului condus de Vlad Filat este obiectivul schimbării formatului trupelor de pacificare de pe Nistru şi înlocuirii actualului format - dominat de Rusia şi alcătuit din militari ruşi, transnistreni şi moldoveni - cu o misiune civilă cu mandat internaţional. "Acest lucru presupune că diplomaţia moldovenească va discuta cu ţările participante la formatul 5+2, va discuta cu UE pentru a vedea care este disponibilitatea acestei instituţii de a derula o astfel de misiune de pacificare", a declarat într-un interviu pentru NewsIn şeful diplomaţiei de la Chişinău, Iurie Leancă.

Aflat marţi la Bruxelles în prima sa deplasare externă, premierul moldovean Vladimir Filat a avut o întrevedere cu adjunctul secretarului general al NATO. Republica Moldova doreşte relaţii aprofundate cu NATO pentru reforma instituţiilor ce ţin de securitatea naţională, a declaratVlad Filat în urma întâlnirii avute cu secretarul general adjunct al NATO, Claudio Bisogniero.

În ceea ce priveşte dorinţa R. Moldovei de a adera la NATO, Filat a fost întrebat ulterior în Parlamentul European cum se împacă acest obiectiv cu prevederea constituţională ca R. Moldova să fie neutră. "Noi am menţionat că dorim relaţii aprofundate cu NATO, iar în perioada următoare dorim infromarea corectă a cetăţenilor în legătură cu ceea ce înseamnă cu adevărat NATO", a punctat premierul moldovean, atrăgând atenţia că numai cetăţenii sunt cei care pot decide modificarea Constituţiei. "Urmează o perioadă în care să decidem, ca cetăţeni, cum ne vom raporta la aceast obiectiv", a subliniat Filat.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?