Natalia Oreiro, internată de urgenţă

Natalia Oreiro, internată de urgenţă
Natalia Oreiro, internată de urgenţă

Natalia Oreiro, una dintre cele mai iubite actrite de telenovele, a fost internata de urgenţă la spital.



Purtatorul de cuvant al vedetei a anunţat în cadrul unui comunicat că veştile sunt adevărate şi ca aceasta a avut nevoie de ajutorul medicilor. Mai mult, Natalia a fost nevoită să îşi anuleze primul concert din turneul pe care ar fi trebuit să-l înceapa la finalul lunii trecute.

În vârstă de 40 de ani, Natalia Oreiro trebuia să susţină zilele trecute un concert în Tel Aviv, Israel, însă, cu câteva ore inainte de zbor, ea a început să se simtă rău. Cum simptomele au alarmat-o, a mers de urgenţă la spital.

Presa internaţională relatează faptul că este posibil să fie epuizată fizic, iar medicii i-au recomandat odihnă după trei săptămâni de filmări intense pentru filmul „Re loco”.

„Buna, prieteni! Ce aţi făcut în ultimul timp? Vreau să vă spun că acum sunt bine, în casa mea, urmez sfaturile medicilor mei, am o problemă de sănătate, dar va trece foarte repede. Sunt bine şi nu trebuie să vă faceţi griji. În curând ne vom putea vedea şi vom sărbători viaţa”, a spus Natalia Oreiro într-o înregistrare postată pe Internet.

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?