Fiica lui Dorin Mateuţ a fost reţinută la 2 aprilie 2011 chiar la ieşirea dintr-un magazin de lux din Olanda. În momentul în care a fost ridicată de poliţişti, fotomodelul avea asupra sa o sacoşă în care se aflau o curea şi două eşarfe. Tânăra ar fi folosit cu intenţie mijloace de plată despre care ştia că sunt false în timpul unei vacanţe de o săptămână la Amsterdam.
Natalia Mateuţ a fost trimisă în judecată şi riscă să stea până la 12 ani după gratii. Ea este inculpată într-un dosar la Oradea al procurorilor DIICOT care privește un grup profilat pe fraude financiare realizate cu carduri bancare.
Natalia Mateuţ a mărturisit că este nelămurită de ceea ce se întâmplă la Oradea. Mai mult, ea a mai fost la Oradea pentru audieri în vară şi a spus că va merge de câte ori e nevoie, pentru că nu are nimic de ascuns.
"Este vorba de acelaşi dosar din Olanda, un dosar vechi de doi ani de zile, lucrurile s-au clarificat atunci. Eu în vara acestui an am fost de două-trei ori acolo pentru audieri. În urma lor, eu am fost scoasă şi aici de sub acuzare. Lucru care îmi pune semne de întrebare. Azi am aflat că am pe 19 noiembrie audiere. Mă duc de câte ori sunt chemată. E neplăcut că se repetă. Eu am spus tot ce aveam de spus acum doi ani. Nu am nimic de ascuns", a explicat Natalia la emisiunea "Răi da' buni".