Năstase: Au trecut 10 ani de la celebra reuniune PSD. E prima dată când fac public acest text

 

Fostul președinte al PSD, Adrian Năstase, a scris, marți, într-o postare pe pe blogul său, că se amuză și acum când își amintește de reuniunea partidului de acum zece ani de la Hotel Confort, când ceruse un vot de încredere, iar Mircea Geoană a hotărât să supună la vot demisia lui. Totodată, Năstase a publicat discursul pe care l-a ținut la acea ședință a PSD, în cadrul căreia a fost demis din funcțiile pe care le avea în partid.

"Au trecut aproape zece ani de la celebra reuniune PSD, de la Hotel Confort. Am recitit textul pe care mi l-am  pregatit pentru acea intalnire de „infierare”. Imi pare rau sa constat ca, in mare masura, am avut dreptate cu ceea ce spuneam la acel moment. A inceput un „nou capitol”, dar… Ma amuza si acum faptul ca eu cerusem un vot de incredere iar Geoana a hotarat sa puna la vot „demisia” mea?! Cool. Este, oricum, prima data cand fac public acest text, cu adnotarile de atunci. Va fi, din nou, un moment important pentru partid, in toamna, cand va avea loc un congres extraordinar.  Lectia nevoii de solidaritate va fi fost, oare, invatata, intre timp?", a scris Năstase pe blogul său.

Parte din discurs:

"În politică trebuie să începi cu o formulă de politețe. De aceea, dați-mi voie să urez bun venit în PSD celui mai nou și mai influent membru: dosarul DNA. Noi nu suntem comuniști, noi nu ne ghidăm după dosare de cadre pe care să le facem măcar noi, ne bazăm politica pe dosarele făcute de Daniel Morar. E un pas înainte spre modernitate. E și singurul pas înainte pe care l-am făcut de un an încoace", spunea Năstase la începutul discursului său.

La începutul anului 2006, în ceea ce presa a numit "Noaptea cuțitelor lungi în PSD", Adrian Năstase și-a pierdut funcția de președinte executiv al PSD și de președinte al Camerei Deputaților în urma unui vot dat de liderii filialelor partidului.

Ședința a avut loc la Hotelul Confort din Otopeni și a ținut aproape nouă ore. Președintele de atunci al PSD, Mircea Geoană, a fost cel care a propus demiterea din funcție a lui Năstase.

Tot la acea ședință Năstase a propus organizarea unui congres extraordinar, dar această propunere a fost respinsă la vot.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?