Mușchi din zona antarctică au revenit la viață după 1.500 de ani de hibernare

 
Descoperire ULUITOARE despre Antarctica
Descoperire ULUITOARE despre Antarctica

Mușchi din zona antarctică au revenit la viață după 1.530 de ani de hibernare sub gheață, un record în lumea vegetală, arată un studiu realizat de cercetători britanici, publicat luni în Statele Unite.

Înaintea acestei descoperiri, se demonstrase regenerarea materiei vegetale după cel mult 20 de ani, afirmă cercetătorii. Numai bacteriile au revenit la viață după atâția ani, scrie Agerpres.

'Mușchii se aflau de multă vreme în stare de congelare', iar 'timpul lor de supraviețuire este mult mai lung decât tot ce am văzut până acum', spune Peter Convey de la Institutul antarctic britanic (British Antarctic Survey), autorul principal al lucrării apărute în revista Current Biology. 

Descoperirea are o importanță deosebită pentru ecosistemele antarctice și climă, subliniază omul de știință, pentru că mușchii sunt principalii producători tereștri de biomasă în regiunile polare din nord și sud. Îndeosebi mușchii din Arctica stochează carbonul. Acest tip de vegetație este o adevărată arhivă a condițiilor climatice din trecut, permițând reconstituirea schimbărilor intervenite în mediul natural de-a lungul timpului. Cei mai vechi mușchi studiați în prezent în Antarctica datează de acum 5.000 — 6.000 de ani, iar cei care au făcut obiectul acestei cercetări au rădăcini de aproape 2.000 de ani.

Oamenii de știință nu au fost siguri la început că mușchii înghețați timp de 10 sau 20 de ani pot rămâne viabili, așa încât au fost foarte surprinși să constate că mușchi de peste 1.500 de ani cresc cu ușurință. Ei au pus plantele aparent lipsite de viață într-un mediu cu condiții de temperatură și lumină propice unei dezvoltări normale, iar mușchii au început să crească. Descoperirea cercetătorilor lasă să se înțeleagă că mușchii pot supraviețui încă și mai mult timp în stare de hibernare.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
4 0
Realist
17 Mar 22:53
Viata este un fenomen foarte incapatanat - odata aparuta e foarte greu de distrus cu desavarsire - in consecinnta este plauzibila ideea "infectarii" dintr-o sursa extraterestra pe calea meteoritilor.

Mai ramane sa aratam ca este la fel de usor sa apara printr-un proces chimic - poate ca mai apare si astazi dar, fie in aceleasi forme cunoscute, fie noile creaturi nu faca fata concurentei formelor de Viata deja "maturizate" prin procesul de evolutie de-a lungul a 3,5 MILIARDE de ani.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?